Psihosomatica
este ştiinţa aflată la graniţa dintre medicină, psihologie, sociologie şi
antropologie, care se ocupă de studiul şi tratamentul bolilor cu dublă
componentă: psihologică şi somatică. Grigore Buşoi consideră psihosomatica ca fiind
o concepţie medicală integratoare, ce permite abordarea unor afecţiuni somatice
induse psihic.
Abordarea psihosomatică pune în prim plan unitatea somato-psihică sau psiho-somatică a fiinţei umane - unul
din principiile fundamentale ale medicinei, psihologiei în general şi
psihologiei medicale în special.
Aceasta este o orientare
nouă, însă o idee şi o practică foarte
veche: Hipocrate, Galenus, Tissot, Cabanis, Pinel, Esquirol evidenţiau influenţele “moralului” asupra
somaticului. De asemenea, Pavlov şi Bîkov vorbeau despre “medicina cortico-viscerală”, determinisme psihosomatice sau
somatopsihice. Chiar şi Freud susţinea condiţionarea în dublu sens şi anume somato-psihic,
şi psiho-somatic, în patologie.
În medicină concepţia psihosomatică are
cinci trăsături de bază:
- holistică,
adică integrală şi integrativă, vizând
unitatea somato-psihică;
-
poartă pecetea influenţei sociale (se referă la modul în
care persoana şi-a interiorizat
influenţele din sfera socialului);
-
ştiinţifică, bazată pe observaţii clinice şi studii experimentale;
-
evidenţiază dublă vulnerabilitate la
stres a bolnavilor: psihică şi
de organ;
-
evidenţiază stresul psihic drept factor
de risc major în patogeneză.
Uneori, după investigaţii medicale
laborioase nu este găsită o cauza organică a simptomului care ne supără. În
astfel de cazuri de cele mai multe ori auzim sintagme de genul: "este pe
fond nervos", "este de origine psihogena", "este din cauza
stresului". Acestea sunt moduri diferite de a spune că din punct de vedere
somatic nu există o cauză deşi simptomul exista, este real iar cauza lui este
de ordin psihologic. În această categorie intră numeroase afecţiuni care sunt
pe deplin sau doar parţial produse de stări psihice. De la tulburări
alimentare, cum ar fi anorexia sau bulimia prezente de obicei la adolescenţi,
voma psihogena apăruta la sugar, copil sau adult, până la enurezis, tulburări
sexuale sau afecţiuni cutanate, ameţeli,
dureri de cap, astm, insomnie, infertilitate... găsim după un drum parcurs împreuna
cu pacientul cauze la care nu ne-am fi gândit. O separare, un doliu, un
accident sau poate un eveniment pe care nu-l considerăm important pot sta la
originea tulburării.
Richard Meyer a introdus şi
dezvoltat în anul 1986 o nouă formă de terapie, şi anume somatoterapia. Ideea de bază a somatoterapiei este aceea că absolut
toate experienţele pe care le trăim de-a lungul vieţii se înscriu atât în planul memoriei psihice,
cât şi în cel al memoriei fizice. La nivelul memoriei psihice apare
inevitabilul fenomen al uitării ce are rolul de a ne proteja de evenimentele
mai puţin plăcute din viaţa noastră, însă corpul nu uită, astfel că acele
întâmplări dureroase se întipăresc la diferite niveluri ale organismului. Aşadar, emoţiile reprimate, traumele şi întreaga noastră istorie
de viaţă se înscriu la nivel corporal manifestându-se într-o diversitate de simptome somatice.
Tulburările psihosomatice sunt “modificări
ample şi durabile ale proceselor fiziologice” sub acţiunea unor factori conflictuali,
stresanţi. Pentru a fi considerată tulburare psihosomatică, o disfuncţie
trebuie să îndeplinească următoarele trei criterii:
1)
incidenţa unor evenimente suficient de stresante pentru a o genera;
2)
verificarea efectului patogen al acestor stresori şi la alte persoane;
3)
posibilitatea stabilirii unei legături de cauzalitate între un anumit tip
de stresor şi anumite simptome somatice.
Tulburările psihosomatice apar episodic la omul sănătos, sunt
predominant funcţionale (reversibile) în fazele iniţiale dar, pe măsura
reiterării, lasă urme tot mai vizibile, producând leziuni şi devin predominant organice. Acest proces
se realizează după următoarea schemă: tulburare neuropsihică, tulburare funcţională, alterare organică.
Factori
ce conduc la dezvoltarea bolilor psihosomatice :
· frustrarea
· stresul
·
conflictele
Ştiu ca a vorbi despre boală în general nu face plăcere
nimănui. Cu siguranţă vi se pare a fi un subiect neinteresant şi generator de disconfort.
Tocmai de aceea aş vrea să vă ofer o altă perspectivă din care să privim boala,
o perspectivă care mie mi-a plăcut foarte mult şi mi s-a părut destul de
interesantă.
Primul pas în descoperirea unei alte percepţii asupra bolii
este acceptarea ideii că între corp şi
spirit există o relaţie directă; astfel devine interesant de ştiut sensul
manifestărilor fiziologice. Ele devin puncte de sprijin ale realizării,
„devenirii” noastre, prin ele realizarea se face şi se exprimă. Ele pot fi şi
un remarcabil mijloc de decodare şi de înţelegere a vieţii pe care o trăim, a
ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Corpul este o extraordinară unealtă
de cunoaştere. Mai mult chiar, este de dorit să încercăm să descifrăm şi să
înţelegem prin intermediul căror tipuri de procese se exprimă acest corp. Că
toate manifestările energetice ale lumii noastre, realitatea umană are nevoie
de suportul său manifest, de corpul său fizic pentru a putea traduce, exprima,
ceea ce se întâmplă în straturile sale cele mai profunde.
Bolile apar din instinctul de autoapărare. De cele mai
multe ori, noi oamenii, percepem boala ca fiind cel mai aprig duşman al nostru,
în timp ce este doar o formă de comunicare. Dacă putem înţelege ce anume ne
comunică atunci avem posibilitatea să intervenim într-un mod mai puţin dramatic
decât obişnuim să o facem. Trebuie să conştientizăm faptul că alternativele la
care recurgem sunt pentru sănătatea noastră şi NU împotriva bolii. Singuri,
prin percepţia pe care o avem vizavi de boală, de tratament, dăm naştere în
interiorul nostru unui conflict ce generează automat o stare de disconfort.
Oare am putea înţelege că boala nu apare în viaţa noastră pentru a ne teroriza,
ci din contra pentru a ne ajuta? Ne ajută în sensul în care ne atrage
atenţia că în interiorul nostru ceva nu este în regulă. Ideal pentru sănătatea
noastră ar fi în primul rând să înţelegem boala şi abia apoi să ne dorim să
scăpăm de ea.
Este foarte clar că norii negri nu apar pe cerul senin,
prin această metaforă vreau să sugerez faptul că boala apare în relaţie cu
anumite aspecte din viaţa noastră, aspecte cu un profund impact emoţional. De
exemplu, s-au făcut studii care au dovedit implicaţiile traumelor
puternice in declanşarea cancerului.
Cum reacţionăm de obicei în faţa bolii? Evident că mergem degrabă la medic pentru a
ne prescrie medicamente care ce fac? – anulează simptomul fizic...dar cu
aspectele emoţionale ce
facem?
Orice boală are o anumită etiologie, dar pe lângă cauză, aceasta are şi
SENSURI. Ar fi bine să învăţăm să ne ascultăm trupul şi sufletul în acelaşi
timp deoarece, între acestea există o legătură impresionantă.
În concluzie, boala este cea care ne transmite un mesaj
prin care ne sugerează faptul că ceva nu este în regulă cu trupul şi sufletul
nostru şi, prin urmare trebuie să intervenim.