Rolul familiei de origine în dezvoltarea individului

Familia face parte din categoria relaţiilor primare sau fundamentale, fiind o instituţie universal umană. Aşadar, aceasta constituie o instituţie regăsită în orice societate de oriunde şi din orice timp, ceea ce nu este valabil pentru alte tipuri de instituţii: religioase, economice, politice, educaţionale, medicale. Nu există societate fără relaţii familiale, fapt pentru care familia este numită ,,nucleul societăţii”. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere: fizic, intelectual, moral şi estetic.

            În familie se realizează socializarea primară, părinţii fiind primele persoane cu care copilul interacţionează. Este indubitabil faptul că figurile parentale şi relaţia acestora cu copilul au o influenţă semnificativă asupra dezvoltării personalităţii acestuia.

Aşadar, în cadrul familiei  de origine, în funcţie de particularităţile relaţiei părinte-copil, se formează tipul de ataşament al persoanei. Altfel spus, în interiorul familiei,  individul îşi internalizează un program afectiv-comportamental, pe care este foarte probabil să-l  manifeste pe tot parcursul vieţii şi în toate tipurile de relaţii pe care le va iniţia (relaţii de prietenie, relaţii de cuplu, relaţii profesionale). Altfel spus, avem tendinţă inconştientă de a căuta acei parteneri care ne creează  mediul propice pentru manifestarea propriului program afectiv-comportamental. Astfel, oamenii obişnuiesc să îşi găsească parteneri sociali care să le confirme modelul de lucru pe care şi l-au achiziţionat în familia de origine. Faptul că ne găsim parteneri care să ne confirme modelul este încă un exemplu despre faptul că noi acţionăm în direcţia stabilităţii relaţiilor şi predictibilităţii lor, chiar dacă  unele sunt disfuncţionale.

Într-o relaţie de cuplu, pentru ca aceasta să fie armonioasă este de dorit ca cei doi parteneri să conştientizeze faptul că fiecare este o persoană unică, cu propriul stil comportamental, cu un sistem personal de valori şi că niciunul nu este superior celuilalt. De asemenea, în relaţie accentul nu cade asupra unuia dintre parteneri, ci asupra relaţiei dintre ei, asupra liantului creat între aceştia ce trebuie în permanenţă menţinut Prin urmare, pentru a exista un grad ridicat de satisfacţie în cuplu, este de dorit ca  cei doi parteneri să conştientizeze necesitatea alimentării liantului existent între ei şi să contribuie amândoi la consolidarea acestuia.

De asemenea, tot în cadrul familiei şi în funcţie de relaţia cu părinţii, persoana îşi dezvoltă anumite abilităţi: de comunicare, de conştientizare şi gestionare a emoţiilor, de interacţiune cu alte persoane, toate aceste abilităţi contribuind la dezvoltarea inteligenţei emoţionale, atât de importantă într-o relaţie de cuplu. Astfel, cu cât relaţiile cu părinţii sunt unele armonioase, contribuind la dezvoltarea unui tip de ataşament autonom, cu atât creşte probabilitatea ca individul respectiv să îşi dezvolte abilităţile enumerate mai sus, respectiv inteligenţa emoţională.

            Acestea fiind spuse, pot afirma în continuare faptul că persoanele care au un nivel înalt de dezvoltare al  inteligenţei emoţionale prezintă şi un grad înalt de satisfacţie maritală deoarece: nu au aşteptări de la partener şi astfel evită cel mai la îndemâna mod de a se expune dezamăgirilor; nu aşteptă ca cel de lângă ele să fie un vizionar şi să manifeste acele comportamente la care ele se aşteaptă. 

            De asemenea, la fel de importantă ca şi comunicarea fizică sau cea vibraţională, comunicarea emoţională într-un cuplu înseamnă a identifica şi a conştientiza emoţiile proprii, înseamnă a fi capabil să le foloseşti într-un mod constructiv. Totodată, acest lucru presupune să fii capabil să detectezi şi să răspunzi pozitiv la emoţiile şi trăirile partenerului, acest fapt conducând la dezvoltarea unei relaţii de cuplu armonioase, suportive şi la crearea un climat marital pozitiv.

            În concluzie, relaţiile din copilărie cu figurile parentale îşi lasă o amprentă semnificativă asupra personalităţii, contribuind la dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi la modul în care persoana percepe satisfacţie maritală. De asemenea,  modelul familiei de origine tinde să fie urmat chiar şi în familia pe care persoana şi-o întemeiază, chiar dacă, din păcate modelul nu este tocmai unul pozitiv. Aşadar, nimic nu este întâmplător, pentru orice existând un motiv.